Ecuaţia economic‑politic nu poate fi soluţionată fără a discuta problema crizelor şi a echilibrului economic general. Se poate acum afirma că toate doctrinele economice fundamentale care au revoluţionat gândirea economică a lumii au sfârşit prin a duce sistemele economice în criză majoră. Liberalismul clasic a sfârşit prin Marea Depresiune din 1929‑1933, iar Marxismul a sucombat fără glorie în 1989.

Dacă dorim să evităm o nouă criză majoră, atunci se impune renunţarea la temeliile doctrinare ale sistemelor care au cunoscut cele două crize majore. Aşadar, cele două revoluţii din gândirea economică (liberalismul clasic şi dirijismul cu cele două nuanţe ale sale – keynesismul şi marxismul) au căzut în desuetudine, iar economiile naţionale şi transnaţionale au nevoie de un salt doctrinar revoluţionar care să‑şi asume responsabilitatea neajungerii la criză. Acest salt a fost făcut de economistul român de cetăţenie americană Anghel N. Rugină, prin ceea ce domnia sa a numit „A treia revoluţie în gândirea economică, financiară, socială, etică, logică şi politică”.

Concret, Profesorul Rugină porneşte de la aprecierea, greu de contrazis, conform căreia „Economica nu poate aspira la rangul de ştiinţă decât dacă este în măsură să furnizeze terapii pentru vindecarea bolilor economice şi financiare”).

 Nu ne propunem să prezentăm aici punctele cheie ale revoluţiei ruginiene. Subliniem doar că însăşi denumirea aleasă sugerează că este vorba de o teorie care nu mai acceptă falsa trunchiere a economicului faţă de politic şi etic, ci ajunge la concluzia că o separare a celor trei domenii fundamentale ale socialului duce – în continuare – la crize şi dezechilibre dureroase. Prin această viziune holistă, Anghel Rugină se înscrie în rândul gânditorilor postmoderni, fiind un apropiat al punctului de vedere transdisciplinar promovat în lume de românii Ştefan Lupaşcu şi Basarab Nicolescu (ambii naturalizaţi în Franţa, ca şi Rugină şi alte genii româneşti, deoarece şansele de afirmare în mediul nostru balcanic au fost şi continuă să fie minime). Rugină este autorul teoriei cunoştinţelor unificate, teorie consonantă cu Metodologia Scop‑Mijloc şi cu modul holistic de gândire absolut necesar unei realităţi care devine tot mai globală şi unitară.

Pentru cei care se angajează pe drumul dificil al scoaterii României din starea de dezechilibru cronic, luarea simultană în calcul a datelor micro, mezo, macro şi mondo economice este condiţia sine qua non a evitării unui insucces ruşinos şi răsunător.

Circulaţia restrânsă şi obturată a informaţiilor, pe motive de neîncredere sau de non-apartenenţă la o formaţiune politică, este o altă cauză posibilă a insucceselor anterioare de care trebuie să se ţină cont într‑o mare măsură. A repeta în mod demagogic că trăim în societatea informaţională şi, concomitent, să obturezi accesul la informaţie ca în Evul Mediu, iată o reţetă perfectă a eşecului garantat. Pledăm, şi vom pleda în continuare, pentru un management competent al informaţiei, pentru o utilizare reală a acestui potenţial pe care decidenţii îl ignoră cu prea multă seninătate.

În acest cadru conceptual şi metodologic se înscriu şi eforturile noastre de a aduce noi dezvoltări şi adânciri ale integralei economic‑politic. Cu justificata lipsă de modestie (un reputat savant din Occident chiar ne‑a avertizat: „Nu fiţi modeşti! Aveţi lucruri importante de comunicat”!) vom puncta principalele puncte de rezistenţă şi de originalitate ale lucrării de faţă.

Deşi ştiinţa economică actuală a debutat ca teorie a consolidării „avuţiei naţiunilor”, studiile din acest volum au ca premisă metodologică imperativul potrivit căruia, în condiţiile actuale, dimensiunile extranaţionale în care se derulează, în ultimă instanţă, toate acţiunile agenţilor economici (fie aceştia subnaţionali, naţionali sau transnaţionali) se cer luate în considerare în integralitatea şi intercon­di­ţio­narea lor. O atare premisă ne‑a obligat să ţinem cont de experienţele mondiale, să învăţăm din experienţa altor ţări aflate în tranziţie spre economia de piaţă (foarte) concurenţială. 

Lucrarea de faţă tratează tranziţia din România de o manieră mai puţin abordată şi care vizează înscrierea acestui proces pe o traiectorie pozitivă, eficientă, dinamică – trăsături care definesc un model neoliberal‑social‑democrat raportat permanent la realităţile şi posibilităţile economiei româneşti. Studiile – după cum vor vedea cititorii atenţi – nu se limitează doar la o analiză în spirit critic a ceea ce (nu) s‑a făcut la noi, ci sondează posibilităţile unei schimbări de fond a sistemului economico‑social.