Descriere:
Lucrarea de faţă îşi propune să abordeze problemele etice cu care se confruntă marile societăţi multinaţionale ale lumii, nevoite să-şi conducă operaţiunile economice în ţări cu standarde morale şi nivele de dezvoltare diferite. Aceste societăţi trebuie să opteze între a implementa şi în străinătate standardele etice mai înalte din ţările lor de origine sau a se adapta practicilor locale, care de multe ori contravin viziunii lor cu privire la moralitate sau sunt chiar interzise de codurile de conduită corporaţională.
De asemenea, lucrarea acordă un spaţiu important eticii în managementul internaţional, considerând că activitatea externă a unei companii este esenţial influenţată de modul în care anumite probleme de ordin etic sunt abordate la nivel organizaţional. Responsabilităţile unei afaceri faţă de toţi „participanţii la întreprindere” reprezintă un aspect de o importanţă deosebită atât pe plan intern, cât şi pe plan extern. Pe lângă etica în managementul internaţional, s-au evidenţiat câteva aspecte care ţin şi de moralitatea marketingului şi a tranzacţiilor comerciale internaţionale, dar fără a se realiza o prezentare exhaustivă a acestora. Fundamentul tuturor acestor abordări diferite îl constituie faptul că în spatele oricărei activităţi de producţie sau de schimb, morale sau imorale, stă decizia unui individ (sau a unui grup de indivizi), indiferent de amploarea relaţiilor economice analizate. Aspectele dezbătute în cadrul celor trei abordări îşi propun să acopere doar o mică parte din problemele etice care se manifestă în cadrul afacerilor internaţionale, rămânând, astfel, „neacoperite” domenii precum etica financiară, etica contabilă, a investiţiilor, a achiziţiilor şi fuziunilor etc.
Ideea de bază a întregului demers analitic o reprezintă faptul că etica în afaceri nu este doar un subiect filozofic, lipsit de consistenţă şi aplicabilitate practică, ci este o modalitate eficientă de susţinere a intereselor financiare ale companiei pe termen mediu şi lung. În plus, responsabilitatea socială corporativă aduce profit şi atrage o implicare pozitivă în companie a tuturor grupurilor de „participanţi la întreprindere”. Această concluzie, argumentat susţinută în ultima parte a lucrării, este demonstrată de experienţa companiilor multinaţionale care s-au implicat în diverse proiecte sociale şi ecologice.