Descriere:
Lucrarea de faţă, prin conţinutul său ştiinţific, practic şi legislativ, se adresează în primul rând studenţilor de la facultăţile cu profil economic, în special celor care studiază disciplinele de finanţe, tehnici fiscale şi asigurări, cât şi celorlalţi specialişti din domeniul asigurărilor, care doresc să-şi actualizeze cunoştinţele privind problematica contabilităţii în asigurări.
Prin conţinutul lucrării, viitorii specialişti în domeniul asigurărilor sunt familiarizaţi cu climatul juridic al asigurărilor din România, precum şi cu evoluţia asigurărilor în context european. Deşi în ultimii ani s-au editat o serie de materiale în domeniul asigurărilor, considerăm că acest domeniu nu este suficient cunoscut şi înţeles, în special cu privire la asigurările de persoane şi importanţa acestora.
Cartea cuprinde şapte capitole şi anexe, prezentând atât noţiuni teoretice cu privire la clasificarea asigurărilor de persoane, contractul de asigurare şi managementul riscului, cât şi noţiuni practice cu privire la organizarea contabilităţii societăţii de asigurări, întocmirea poliţei de asigurare, precum şi studii de caz privind asigurarea mixtă de viaţă. Totodată sunt prezentate şi lucrările contabile de sinteză, evidenţiindu-se particularităţile privind bilanţul contabil şi contul de profit şi pierdere al societăţii de asigurări. În anexă sunt cuprinse o serie de acte normative, planul de conturi şi o monografie privind înregistrarea în contabilitate a principalelor operaţiuni economice la societăţile de asigurări.
În elaborarea acestei lucrări, autorii au avut în vedere legislaţia aferentă asigurărilor, rapoartele publicate de OSAAR pe anii 1997, 1998, 1999, precum şi modalităţi practice de înregistrare în contabilitate la diferite societăţi de asigurări, cărora cu această ocazie le adresăm mulţumirile noastre.
Autorii